Ernest Bernea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Ernest Bernea
Date personale
Născut28 martie 1905
Focșani, România
Decedat14 noiembrie 1990 (85 de ani)
București, România
ÎnmormântatMănăstirea Cernica Modificați la Wikidata
Cetățenie România
Ocupațiesociolog, etnograf și filosof
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Subiectefilozof
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ernest Bernea (n. 28 martie 1905, Focșani – d. 14 noiembrie 1990, București) a fost un sociolog, etnograf și filozof român, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice.

Biografie

Primii ani, educație

S-a născut la Focșani la data de 28 martie 1905, dar a copilărit la Brăila, unde și-a făcut studiile primare și liceale. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Brăila, fiind copil de trupă.

În 1926 se înscrie la Facultatea de Litere (română-franceză) și, ulterior, și la cea de Filosofie din București (1929), unde contactul cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti și Nae Ionescu i-a marcat definitiv anii tinereții. Cu Nae Ionescu a colaborat la „Cuvîntul”, iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică.

Între 1930-1933 primește o bursă pentru studii de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris (cu sociologul Marcel Mauss) și Freiburg (cu filosoful Martin Heidegger).

Activitate interbelică

Între 1933-1935 devine secretar al Secției de monografii sociologice la Institutul Social Român și membru al echipelor monografice din cadrul Scolii sociologice românești, întemeiate de Dimitrie Gusti.

Între 1935-1940 ajunge conferențiar la Catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinți, unde a ținut primul curs de etnologie din România.

În 1935 fondează împreună cu Dumitru C. Amzar, Ion Ionică și I. Samarineanu, revista și colecția editorială „Rânduiala”. Devine director în Ministerul Informațiilor și director de studii în Ministerul de Externe. Revista „Rânduiala”, având o atitudine culturală și politică, a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian. Gruparea de la „Rânduiala” s-a încadrat în tendințele epocii de a întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară până la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare.

Privare de libertate

Între 1941 și 1954, cu unele perioade de libertate, trece prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan.

În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“ (promotor al mișcărilor „de tip naționalist”) și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, este condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea. Este eliberat la 1 octombrie 1962, după ispășiri în închisorile Jilava, Văcărești, Aiud și se retrage la Tohanu Vechi, lângă Brașov, unde scrie poezii și eseuri și face unele anchete etnografice.

Reabilitare parțială

În 1965, în urma recomandărilor lui Perpessicius, Al. Philippide și Miron Nicolescu revine la preocupările sale de cercetător, fiind angajat la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, de unde iese la pensie în 1972.

Încearcă în repetate rânduri să-și publice studiile, bogatul și prețiosul material cules de-a lungul anilor pe teren, dar reușește cu greu, în mică măsură și numai cu prețul unei autocenzurări excesive și mutilante a textelor. În 1984, în ajunul Congresului al XIII-lea al PCR, este din nou anchetat de Securitate, bătut bestial și i se confiscă șapte manuscrise.

Viață personală

În toamna lui 1932, o cunoaște pe Maria Patrichi, gălățeancă, absolventă a Facultății de Litere din București, cu care s-a căsătorit cinci ani mai târziu. Împreună au avut un fiu, Horia (viitorul director general al Muzeului Țăranului Român) și gemenele Ana și Tudora.

Decesul

A murit la data de 14 noiembrie 1990 în București, fiind înmormântat la mănăstirea Cernica.

Lucrări

  • Riturile, 1932
  • Crist și condiția umană, antropologie creștină, 1932
    reed. Editura Cartea Românească (ediție revăzută), 1996, 107 pag.
  • Stil legionar, Editura Politică și Economie, București, 1937, 29 pag.
  • Muzeul românesc de etnografie, București, 1937
  • Filosofia la Universitate, Tipografia „Bucovina”, București, 1937
  • Cartea Căpitanilor, Tipografia „Bucovina”, București, 1937
  • Preludii (eseuri), București, 1937
  • Gînd și cîntec (poezii), București, 1939, 94 pag.
  • Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nou[2], Editura Cugetarea - Georgescu Delafras, București, 1939
    ediția a II-a, Colecția „Crucea Albă”, Veneția, 1951
  • Moldovă tristă (poeme în proză), Colecția „Rânduiala”, Tipografia „Bucovina - Toroutiu”, București, 1939-1940, 109 pag.
  • Pași în singurătate (poeme în proză), 1940
  • Gânduri pentru țara nouă, Editura Bucovina, București, 1940, 28 pag.
  • Timpul la țăranul român, București, 1941, 75 pag.
  • Colina lacrămilor, București, 1943
  • Maramureșul - țară românească, București, 1943, 57 pag.
  • Firide literare, Colecția „Luceafărul”, București, 1944, 201 pag.
  • Civilizația română sătească, Colecția „Țară și neam”, București, 1944, 122 pag.
    reed. Editura Vremea (ediție revăzută), 2006, 167 pag.
  • Poezii populare în lumina etnografiei, Editura Minerva, București, 1976, 163 pag.
  • Cadre ale gândirii populare românești, Editura Cartea Românească, București, 1985, 317 pag.

Volume postume

  • Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, București, 1995, 124 pag.
    re-editare Editura Vremea (ediție revăzută), 2006, 110 pag.
  • Cel ce urcă muntele, Editura Agora, Iași, 1996, 64 pag.
    reed. Editura Ars Docendi (ediție revăzută), 2008, 105 pag.
  • Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român[3], Editura Humanitas, București, 1997, 304 pag.
    ediția a II-a (revizuită), 2005, 328 pag.
  • Moartea și înmormântarea în Gorjul de Nord, Editura Cartea Românească, București, 1998, 197 pag.
    reed. Editura Vremea, 2007, 163 pag.
  • Dialectica spiritului modern, Editura Vremea, București, 2007, 112 pag.
  • Treptele bucuriei, Editura Vremea, București, 2008, 112 pag.
  • Sociologie și etnografie românească - Ordinea spirituală, Editura Vremea, București, 2009, 125 pag.
  • Criza lumii moderne[4], Editura Predania, București, 2011, 118 pag.

Manuscrise netipărite

  • S-au arătat semne (roman, 1939)
  • Arta în lumina stilurilor din cultură (1964)
  • Frederic Mistral și spiritul Mediteranei (1964)
  • Dante și universul spiritual medieval (1964)
  • Popas în grădina neumblată (poeme în proză, 1971)
  • Lumini în necunoscut (poeme în proză, 1971)
  • Destinul civilizației. I – Dialectica spiritului modern (1974)
  • Sociologia – știință concretă și experimentală (1974)
  • Legenda trandafirului alb (sau Un om caută pe celălalt, roman, 1975)
  • Meditații. Note pentru o filosofie inactuală (1975)
  • Cultură și educație. În lumina unui nou stil moral (1976)
  • Arta nouă – fenomen de criză (1978)
  • Studii de literatură (1978)

La acestea se adaugă șapte ”Caiete intime” [5], un soi de jurnal filosofic ținut în anii de imediat după ce a fost eliberat în închisoare.

Note

  1. ^ IdRef, accesat în  
  2. ^ http://miscarea.net/indemn-la-simplitate.htm
  3. ^ http://www.proiectul-arche.org/2008/12/recenzie-ernest-bernea-spatiu-timp-si.html
  4. ^ O carte despre criză, scrisă în comunism, 11 august 2011, Ziarul de Duminică, accesat la 3 iulie 2013
  5. ^ http://www.rostonline.org/rost/aug2004/bernea_inedit.shtml

Legături externe

Articole biografice

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ernest_Bernea&oldid=13991502